miercuri, 17 aprilie 2024

Anunț privind acordarea ajutorului financiar în vederea achiziţionării de calculatoare (Programul EURO 200) pentru anul 2024

         Pogramul „EURO 200" pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2024.

           Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenții învățământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie.

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

    Conform Ordinului M.E. nr. 4138 din 03.04.2024 privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2024, până pe data de 20 mai 2024 se pot depune la secretariatul instituției de învățământ cereri pentru solicitarea ajutorului financiar de către beneficiarii care au un venit lunar brut pe membru de familie sub 500 lei.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea:

a) pentru desktop-procesor cu frecvenţă nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ şi rezoluţie minimum 1.920 x 1.080; tastatură, mouse optic; cameră web;

b) pentru laptop, notebook, ultrabook şi dispozitive echivalente - procesor cu minimum 2 nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; diagonală minimum 14“; rezoluţie minimum 1.366 x 768; cameră web.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente:

  1. copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului;
  2. copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum şi a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;
  3. copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
  4. adeverinţă de la instituţiile de învăţământ din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalţi fraţi/surori;
  5. acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei pe luna APRILIE 2024;
  6. declaraţie pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator cu o configuraţie minimă standard;
  7. adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul şcolar anterior depunerii  cererii pentru acordarea ajutorului financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, pentru elevii, cu excepţia celor din clasa I;
  8. adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;
  9. anchetă socială efectuată de autorităţile locale (Primărie) pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit şi a celor referitoare la bunurile familiei.

Documentele prevăzute la lit. a), b) și c) se vor depune în copie, cu condiţia ca, la depunerea cererii, solicitantul să prezinte şi actele în original.

La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii şi burselor sociale.

joi, 28 martie 2024

Informații reînscriere/înscriere în învățământul preșcolar 2024-2025



Informații utile pentru părinți: WWW.EDU.RO

Numărul de TelVerde va fi disponibil în perioada prevăzută  în Calendarul înscrierii în învățământul primar de luni până joi între orele 8:00-16:30, vineri 8:00-14:00.

luni, 25 martie 2024

Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2024—2025

OME nr. 4018/15.03.2024 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2024-2025

 

Înscriere în învățământul primar 2024-2025

     PLAN DE ŞCOLARIZARE CLASA PEGĂTITOARE APROBAT
 PENTRU ANUL ŞCOLAR 2024 – 2025

Nr.crt

Denumire unitate de învăţământ

Localitate

Număr clase

Capacitate (locuri)

1.

Școala Gimnazială “I.I.Mironescu”

Tazlău

1

18

Înscrierea în învățământul primar, respectiv clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024-2025 se desfășoară conform calendarului stabilit de Ministerul Educației şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2024 – 2025.

Părinții/tutorii legali, ai căror copii au urmat învățământul preșcolar și care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025.

Părinții/tutorii legali ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie inclusiv pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Părinții/tutorii legali, ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru următorul an școlar sau ai celor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutori legal instituiți/ reprezentanți legali se va face la secretariatul școlii în perioada 11 aprilie – 14 mai 2024, în intervalul orar 8:00-18:00 (luni-joi), 8:00-17:00 (vineri).

Informații utile pentru părinți: WWW.EDU.RO

Numărul de TelVerde va fi disponibil în perioada prevăzută în Calendarul înscrierii în învățământul primar de luni până joi între orele 8:00-16:30, vineri 8:00-14:00.


ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE

ü Cerere- tip de înscriere;

ü Acte de identitate (C.I) părinți/tutori legali (original și copie);

ü Certificat de naștere copil (original și copie);

ü Copie hotărâre judecătorească de încredințare a copilului (dacă este cazul);

ü Copie decizie/hotărâre pentru copiii în plasament (dacă este cazul);

ü Certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului (dacă este cazul).


Fotografii cu spațiul în care își desfășoară activitatea clasa pregătitoare:


  
       
  


Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul școlar 2024-2025

OME nr. 4019/15.03.2024 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025

 

luni, 12 februarie 2024

Blaga Bogdana-Valeria

Vântu Sînziana -Mihaela

Vadana Daniela

Ursu Marinela - Gabriela

Raţă Elena-Daniela

Sandu Claudiu

Petruţ Daniela

Manolachi Daniela

Mocanu Viorica

Lupu-Marinei Violeta-Monalisa

Drugă Alexandru - Vlăduţ

Dogariu Florinela-Claudia

Ionescu Elena-Carmen

Ciubotă Radu-Constantin

Ciauşu-Todirică Tamara-Lăcrămioara

Chiţu Diana-Elena

Călugăreanu Nicoleta-Ștefana

Bordea Gabriela

Barcan Alina – Elena

Asăndulesei Maria-Simona

Anițulesei Nadejda

OME nr.3694/2024 privind structura anului școlar 2024—2025