vineri, 20 decembrie 2019

Spiritul Sărbătorilor la români!

În întâmpinarea lui Moș Nicolae!




 
 


















Colinde, colinde,
E vremea colindelor!
 
 
 


Festivalul de colinde „Punte peste veacuri”

         Grupul vocal "Mlădițele Tazlăului" , coordonat de prof. înv. primar Bordea Gabriela, format din elevi ai clasei a II-a, a participat la Festivalul de colinde "Punte peste veacuri", Ediția a X-a, concurs inițiat de Școala Gimnazială Piatra Șoimului, în colaborare cu Palatul Copiilor Piatra Neamț.  În cadrul festivalului , grupul a obținut Premiul al III -lea.

joi, 5 decembrie 2019

Elevi TAZnitzi, generație de IMPACT


          GreenIMPACT - program de iniţiativă comunitară bazat pe educație prin experiență,  
lansat de Fundația Noi Orizonturi.
În clubul de inițiativă din comuna Tazlău, TAZnitzii – copiii și tinerii, ghidați de cele două lidere, d-na profesoară Adriana Boboc – Biblioteca Comunală (instituția aplicantă a proiectului) și dna profesoară Liliana Hîrlea – responsabil CDI, Școala Tazlău, învață prin jocuri, povești educative și realizarea de proiecte de serviciu în folosul comunității.
Școala „I.I. Mironescu” Tazlău, partener activ și pro învățare experiențială, colaborează cu  ceilalți parteneri în vederea desfăşurării activităţilor propuse, activități specifice curriculei Impact, menține o bună legătură cu responsabilii din instituțiile implicate în proiect, pune la dispoziție logistica și spațiul școlii pentru derularea unor activități și promovează parteneriatul, rezultatele clubului în cadrul evenimentelor comunității și a comunității educaționale.  
La întâlnirile clubului, copiii învață să inventarieze patrimoniul natural și cultural al zonei, să contribuie la conservarea/protejarea/valorificarea lui, să înțeleagă principiile unor activități economice cu impact minim asupra mediului, să folosească creativ și sustenabil resursele din comunitate, să își dezvolte simțul antreprenorial. 
Prin participarea la activitățile Clubului GreenIMPACT, elevii învaţă ce înseamnă responsabilitatea, compasiunea, încrederea şi îşi dezvoltă competenţe cheie precum cele de management de proiect, comunicare, lucru în echipă sau rezolvare de probleme.

luni, 2 decembrie 2019

1 Decembrie


         1 Decembrie - Ziua Națională a României, aniversată prin readucerea în memoria noastră a luptei de veacuri a românilor pentru unitatea și integritatea națională - dl. prof. Pompaș Silviu.
      Am fost martorii unei lecții de istorie locală, prezentată de dl Manolachi Vasile. „Dovezile” fotografice cu ostași din localitatea Tazlău, istorisite pe înțelesul copiilor, cresc curiozitatea lor față de trecutul localității, sentimentul de mândrie că aparțin, prin  faptele de sacrificiu ale străbunilor, României Mari. 
       Mare parte din materialele de la activitatea de sărbătorire  au fost prezentate în data de 1 Decembrie la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Târgu Neamț, într-o expoziție inedită, „Chipuri de ostași români”, concurs de fotografie veche, unde  dl Vasile Manolachi , acest împătimit căutător de comori locale, a obținut premiul I. Cărțile primite la premiere, de o mare valoare documentar-istorică, au fost donate bibliotecii școlare.
       Întâlnirea s-a încheiat specific românește- cântec și voie bună - protagonist, corul școlii, prof.Adriana Boboc și vedetele noastre populare,  Luncaș Alexandra și Luncaș Ștefania.

 

"La mulți ani, România! "-activitate desfășurată de elevii clasei I



miercuri, 13 noiembrie 2019

19 Zile de prevenire

Proiectul Naţional
Campania „19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţelor
asupra copiilor şi tinerilor”
1 – 19 noiembrie 2019

   Cele 19 zile de activism din cadrul acestei campanii au fost marcate la Şcoala         Gimnazială „I.I.Mironescu” din Tazlău în perioada 1-19 noiembrie 2019 printr-o serie de     activitaţi desfăşurate cu elevii pe tema dată, sub îndrumarea cadrelor didactice. A avut loc o întâlnire cu un specialist din cadrul CJRAE Neamt, prilej cu care s-au vizionat filmele tematice How to eat fried worms (clasele I – IV) și Iguana (clasele VI – VII) și s-au desfășurat discuții pe tema bullying și cyberbullying. La nivelul fiecărei clase, au avut loc discuții între elevi și învățători / diriginți în cadrul orelor de Dirigenție și Consiliere și dezvoltare personală și s-au realizat expoziţii de postere şi desene care au scos în evidenţă mesajele anti-violenţă ale copiilor, prin dezbaterea fenomenului Bullying și formarea unui comportament asertiv.



joi, 31 octombrie 2019

Internetul între prieten și dușman



   Zilei Internaţionale a Internetului

              Elevii și profesorii au purtat discuții privind beneficiile și pericolele ascunse ale Internetului, precum şi regulile de navigare în siguranţă a Internetului. Au fost prezentate cele mai utile site-uri  ca resursă educaţională şi de divertisment. 

vineri, 25 octombrie 2019

Păstrează-ți libertatea! Traficul de Persoane înrobește!

Asociația „Valoare Plus” Bacău a organizat a 3-a ediție a Conferinței Regionale  Păstrează-ți libertatea! Traficul de Persoane înrobește! care a avut loc sâmbătă, 19 octombrie 2019, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău.

Evenimentul a avut pe agenda sa prezentări, discursuri, ateliere și dezbateri pe tema traficului de persoane, având ca invitați, printre alții, pe Dragoș Pătraru, jurnalist și realizator emisiunea Starea Nației, Silvia Tăbușcă, Coordonator al Programului pentru Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică și Annika Svensson, ofițer de poliție comunitară si de prevenire a criminalității în Uppsala, Suedia.

Conferința s-a bucurat de participarea a aproximativ 1.000 de elevi și cadre didactice din instituțiile școlare partenere din Municipiul Bacău și alte județe, printre care și jud. Neamț. Această conferință a fost organizată în cadrul proiectului „Stay Free 2.0”, implementat de către Asociația „Valoare Plus” Bacău, cu sprijinul Swedish Alliance Mission.

Școala noastră a fost reprezentată de elevii clasei a VII-a Mocancei Radu Ștefănel, Purice Ana Maria și Olteanu Brândușa,  însoțiți de prof. înv. primar Bordea Gabriela.